Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2026 Toate drepturile rezervate.

Christine Lagarde a subliniat avantajele pentru Bulgaria ale introducerii euro

Foto: bntnews.bg

„Odată cu introducerea euro de la 1 ianuarie, Bulgaria va câștiga din stabilitatea, lichiditatea și toate avantajele monedei comune”, a declarat, într-un interviu pentru BNT, președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde.

Ea a explicat că trecerea la euro înseamnă că cetățenii și companiile bulgare vor putea face transferuri de bani, vor putea călători și încheia tranzacții oriunde în zona euro fără a fi nevoie să schimbe bani. Nu vor trebui să se gândească la fluctuațiile cursului valutar, dacă leva este mai ieftină sau mai scumpă, ori la ce curs se face schimbul.

„Euro este o unitate monetară puternică, considerată a doua valută de rezervă din lume”, a subliniat Lagarde.

Întrebată despre îngrijorările cetățenilor privind prețurile și inflația la înlocuirea levei cu euro, principalul bancher al Uniunii Europene a comentat că, în timp, acest lucru se va regla.

În interviu, Christine Lagarde spune că nu a fost niciodată în Bulgaria și că o va vizita cu ocazia aderării țării la zona euro.

Tradus și publicat de Iulia Bahovski




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Bulgaria și China discută cooperarea în sectorul auto

Un forum de afaceri cu tema „Bulgaria – China: cooperare în sectorul automo” are loc pe 26 noiembrie la Sofia. Evenimentul este organizat de Camera de Comerț și Industrie a Bulgariei (BTPP) și de Ambasada Republicii Populare Chineze în Bulgaria...

publicat în 26.11.2025 la 12:30

Potrivit guvernului, protestele nu vor împiedica aderarea Bulgariei la zona euro

Liderul GERB, Boiko Borisov, a declarat în culisele Parlamentului că Bulgaria va adera la zona euro la 1 ianuarie, indiferent de protestele organizate de reprezentanții PP-DB. El a comentat apelurile opoziției la proteste împotriva bugetului pentru anul..

publicat în 26.11.2025 la 10:45

FMI evaluează pozitiv așteptările de creștere ale Bulgariei pentru anul 2026

Consiliul Executiv al Fondului Monetar Internațional (FMI) a încheiat Consultarea pe baza Articolului IV pentru Bulgaria în anul 2025. În procedura privind evaluările și recomandările adresate statelor membre ale FMI se arată că cererea internă continuă..

publicat în 25.11.2025 la 12:45