Unul dintre momentele muzicale importante ale sezonului este concertul Orchestrei Gipsy balKan din Barcelona (BGKO). Pe 22 octombrie, în Plovdiv, ansamblul internațional de muzicieni va susține un concert incendiar, care va depăși granițele genurilor și culturilor muzicale.
Un moment important al concertului va fi prezența unui instrumentist bulgar ca invitat special — acordeonistul Kaloian Kumanov. Deși a locuit și a lucrat în Barcelona timp de mai mulți ani, abia anul trecut, după ce s-a întors în Bulgaria, a stabilit o legătură creativă cu formația.
Kaloian a asistat pentru prima dată la un concert BGKO în urmă cu aproape 15 ani, când grupul încă cânta sub un alt nume — Barcelona Gipsy Klezmer Orchestra. După concert, el i-a cunoscut pe muzicieni. Acordeonistul trupei a manifestat chiar interesul de a învăța de la Kaloyan complexitatea muzicii balcanice, cu accent pe muzica bulgară. După acea primă întâlnire, au pierdut legătura – până în 2024, când Kaloyan a primit o invitație de a se alătura turneului formației ca muzician invitat. BGKO interpretează melodii și ritmuri din Balcani, Orientul Mijlociu și Mediterana care, alături de muzica clasică, rock și chiar jazz, sunt prezente și în muzica acordeonistului bulgar.
Întrebat ce i-a adus participarea la turneul BGKO – și ce le-a oferit el, la rândul său, lor – Kaloian Kumanov răspunde:
”Într-un proiect de această amploare, un muzician învață întotdeauna multe. Cel puțin, întâlnești diferiți muzicieni care au propriul lor mod de a vedea și interpreta anumite tipuri de muzică. Mi-a dat ocazia să cânt pe unele scene importante – am făcut turnee în Germania, Franța, Spania, Liechtenstein și multe alte locuri. În ceea ce privește contribuția mea – m-au consultat în legătură cu anumite melodii și în timpul repetițiilor, întrebându-mă cum le cântăm în Bulgaria, pentru că ei interpretează muzica noastră și folosesc ornamentațiile noastre.”
Deși BGKO este un ansamblu internațional, Kaloian este primul și, până în prezent, singurul muzician bulgar care cântă pe scenă alături de ei. Grupul i-a spus că, după ani de explorare a muzicii balcanice, au ajuns să considere Bulgaria ca fiind inima acesteia. Ca un gest special pentru publicul bulgar, concertul care va urma va include câteva cântece populare bulgare binecunoscute, selectate personal de Kaloian, care vor fi interpretate exclusiv la acest eveniment.
Publicat și tradus de Vlad Mitev
Fotografii: Dani Carbonell
La zece ani de la debutul său exploziv, DARA încă radiază de carisma brută care a captivat pentru prima dată atenția națiunii. Artista născută în Varna a devenit celebră ca vedetă revelatoare într-un popular show muzical de televiziune și, de atunci,..
Cea de-a 12-a ediție a RADAR Festival Beyond Music se desfășoară la Varna în perioada 7–10 august, având ca temă centrală viitorul muzicii în era inteligenței artificiale. Potrivit organizatorilor, subiectul va fi explorat atât prin concerte, cât și în..
Maria Ilieva își surprinde fanii cu un nou hit de vară, cu un ritm proaspăt și versuri puternice. După ce la începutul acestui an ne-a îndemnat să ne alegem întotdeauna pe noi înșine și să ne dăm libertate sentimentelor, acum diva pop face cu ochiul..
În ultimii 14 ani, Mihaela Fileva s-a impus ca una dintre cele mai de succes tinere cântărețe și a câștigat inimile unui public larg. Acum, ea a..