Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2026 Toate drepturile rezervate.

Orașul Vidin își sărbătorește patronul spiritual, cu un nou festival al artei și inspirației

Foto: BTA

De astăzi până pe 28 octombrie, Vidin se transformă într-o mare scenă a culturii, creativității și emoției. Orașul de pe Dunăre marchează ziua sa spirituală, Sf. Dumitru, printr-un eveniment de anvergură – noul festival „Zile de octombrie, ale artelor”. Programul bogat aduce împreună muzică, teatru, arte vizuale și literatură, a declarat pentru BTA Valentina Nenova, reprezentantă a organizatorilor.

Publicul se va delecta cu o seară memorabilă în ritm de flamenco, susținută de legendarii Gipsy Kings, alături de Pablo Reyes – unul dintre cei mai buni chitariști și vocaliști ai formației. Ca un gest special pentru publicul bulgar, artiștii vor cânta la o chitară fabricată în Bulgaria special pentru concertul din 25 octombrie, în Piața Bdintsi.

În program se regăsesc și recitalul îndrăgitului Lyubo Kirov, concertul Orchestrei Simfonice din Vidin dedicat celor 255 de ani de la nașterea lui Ludwig van Beethoven, spectacole de teatru cu actori populari, reprezentații de teatru de păpuși pentru copii și o expoziție omagială la 110 ani de la nașterea pictorului Vladimir Manski, orifginar din Vidin.

Seara, orașul va prinde viață prin spectaculoase proiecții de 3D mapping, care vor lumina fațadele primei clădiri de teatru din Bulgaria și ale istoricei porți Stambol Kapia – o fuziune între tradiție, artă și tehnologie care promite să transforme Vidin într-un veritabil centru cultural al toamnei bulgare.

Tradus și publicat de Iulia Bahovski




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

„Viața cu un idiot” de Teodor Ușev câștigă premiul pentru cel mai bun film la un festival din Beijing

Scurtmetrajul de animație „Viața cu un Idiot” de Teodor Ușev a câștigat premiul pentru cel mai bun film la Festivalul Internațional de Scurtmetraje din Beijing. Animatorul a anunțat vestea pe profilul său de Facebook. „Sunt foarte fericit, deoarece..

publicat în 25.11.2025 la 16:30
Todor Chobanov

Bulgaria așteaptă să îi fie returnate peste 2700 de antichități din străinătate

Aproximativ 90% dintre antichitățile confiscate în timpul unei operațiuni internaționale împotriva unei rețele de trafic de bunuri culturale vor fi returnate Bulgariei. Acest lucru a fost declarat la „Nova Televizia” de viceministrul culturii, Todor..

publicat în 25.11.2025 la 12:00

„Made in EU” a câștigat încă un premiu cinematografic european.

Filmul „Made in EU”, regizat de Stefan Komandarev, a obținut Marele Premiu al Publicului la cea de-a 63-a ediție a Festivalului de Film din Gijón, în Spania. Pelicula s-a impus într-o competiție puternică, alături de 95 de titluri, a anunțat BTA. „În..

publicat în 24.11.2025 la 12:30