Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Liderul Partidului Comunist Vietnamez, To Lam, în vizită oficială în Bulgaria

Liderul vietnamez îndeamnă Bulgaria să simplifice procedurile de obținere a vizelor pentru cetățenii săi

Foto: BTA

To Lam, secretarul general al Partidului Comunist Vietnamez, se află într-o vizită oficială în Bulgaria. El a fost întâmpinat la o ceremonie în Piața Sfântul Alexandru Nevski de către președintele Rumen Radev și soția sa, Desislava Radeva, conform agenției de știri bulgare (BTA). Această vizită coincide cu cea de-a 75-a aniversare a relațiilor diplomatice dintre cele două țări și face parte din turneul lui To Lam în Europa.

După întâlnirea cu To Lam, Radev a declarat: ”Astăzi am dat un nou impuls relațiilor dintre Vietnam și Bulgaria prin adoptarea unei declarații care le ridică la rangul de parteneriat strategic.” El a adăugat că declarația reprezintă contribuția Bulgariei la eforturile continue ale Vietnamului și la urmărirea unui parteneriat strategic cu Uniunea Europeană.

To Lam

Președintele a reamintit, de asemenea, prietenia de lungă durată, sprijinul reciproc și respectul dintre cele două națiuni. ”Baza solidă a relațiilor noastre se bazează în mare măsură pe contribuțiile a peste 30.000 de cetățeni vietnamezi care au beneficiat de educație, formare profesională și oportunități de muncă în Bulgaria cu zeci de ani în urmă. Aceștia continuă să servească drept punte durabilă între popoarele noastre”, a spus el.

În prezent, aproximativ 1.200 de cetățeni vietnamezi trăiesc și lucrează în Bulgaria.

În timpul vizitei sale, To Lam a îndemnat Bulgaria să faciliteze obținerea vizelorpentru cetățenii vietnamezi, pentru a-i încuraja pe mai mulți dintre ei să viziteze ceea ce el a numit „poetica țară a trandafirilor”. El a menționat că, începând cu 15 august, cetățenii bulgari pot călători în Vietnam fără viză pentru o perioadă de până la 45 de zile în scop turistic.

Rumen Radev

”Președintele și cu mine am avut o întâlnire foarte fructuoasă. Am identificat noi domenii de cooperare în care ambele țări au potențial și nevoi”, a declarat To Lam. Radev a subliniat oportunitățile de strângere a legăturilor în domeniul securității și al industriei de apărare, menționând că cadeții vietnamezi se antrenează în prezent la Academia Forțelor Aeriene Georgi Benkovski din Dolna Mitropolia.

Vizita include și deschiderea unui forum de afaceri la Sofia, axat pe explorarea oportunităților comerciale și de investiții între Bulgaria și Vietnam.

Editor: Diana Țancova

Publicat în limba română de Vlad Mitev

Fotografii: BTA




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Premierul Macedoniei de Nord exclude recunoașterea constituțională necondiționată a bulgarilor

Prim-ministrul Macedoniei de Nord, Hristijan Mickoski, a declarat că guvernul său nu va recunoaște necondiționat bulgarii în constituția țării. ”Nimeni nu are dreptul să se aștepte ca acest guvern să facă modificări constituționale necondiționate”, a..

publicat în 17.10.2025 la 16:45

GERB și DPS – Un Nou Început s-au declarat împotriva alegerilor anticipate

„Nu este momentul pentru alegeri” , a declarat premierul Rosen Jeliazkov la un forum de partid al GERB. El s-a pronunțat împotriva organizării de alegeri în perioada introducerii monedei euro în țară, în 2026. „Avem nevoie de o majoritate parlamentară..

publicat în 17.10.2025 la 14:30

Ministrul Justiției a prezentat în fața UE, progresele în reformele judiciare

Ministrul Justiției, Gheorg Gheorghiev, a discutat la Bruxelles cu echipa Comisiei Europene responsabilă de monitorizarea reformelor din Planul Național de Redresare și Reziliență al Bulgariei despre cel mai recent pachet legislativ necesar pentru..

publicat în 17.10.2025 la 11:30