Nu se anticipează tulburări pe piața carburanților din Bulgaria, nici majorări de prețuri, după sancțiunile impuse de Statele Unite împotriva companiilor petroliere ruse „Rosneft” și „Lukoil”, a declarat pentru BTA Svetoslav Benchev, președintele Asociației Bulgare a Petrolului și Gazului.
„Deocamdată nu mă aștept să se întâmple nimic. Există suficiente cantități de combustibil pe piață, totul este asigurat, iar benzinăriile funcționează normal”, a precizat Benchev.
El a explicat că sancțiunile impuse de SUA au o aplicare teritorială limitată și vizează doar companiile și cetățenii americani, fără efect direct asupra altor țări, inclusiv asupra Bulgariei.
Benchev a adăugat că, deși prețul petrolului a crescut cu peste 3% în prima zi după anunțarea sancțiunilor, această evoluție este temporară și nu se așteaptă o tendință de creștere durabilă a prețurilor. „Nu există motive de panică sau de speculații”, a subliniat el.
Într-o declarație pentru BNR, Benchev a mai spus: „Dacă există un posibil risc, el ține de livrările de țiței pentru rafinărie, dar nu știm încă dacă se va ajunge la o problemă. Vom vedea, însă cantitățile sunt asigurate până la Anul Nou.”
În majoritatea municipalităților din Bulgaria, localnicii preferă să lucreze „pentru stat” – în administrație, în sistemul de învățământ sau în poliție, reiese dintr-un studiu realizat de Institutul pentru Economie de Piață, conform căruia în 46 de..
Piața muncii din Bulgaria continuă să fie stabilă, potrivit datelor publicate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă pentru luna septembrie 2025. Rata șomajului înregistrat s-a menținut la un nivel scăzut de 5,06%, față de 5,2% în luna..
Ministerul Inovațiilor și Creșterii este gazda unei discuții dedicate temei „Zona euro – parte a drumului către transformarea economică”. Potrivit comunicatului de presă al instituției, forumul va fi deschis miercuri, la ora 16:00, de către vicepremierul..