Președintele Rumen Radev a înmânat drapelul național participanților la cea de-a 34-a Expediție Bulgară în Antarctica. În cadrul ceremoniei desfășurate în Sala Stemei de Stat, drapelul a fost primit de conducătorul misiunii și decanul cercetărilor bulgare pe Continentul Alb, prof. Hristo Pimpirev.
„Cel care deține cheia către tainele Continentului Alb deține și cheia viitorului nostru”, a declarat Radev. „Unul dintre cele mai importante merite ale cercetătorilor din Antarctica este faptul că, de-a lungul anilor, au reușit să construiască un model de viitor de succes pentru planetă — un viitor nu al războaielor și autodistrugerii, ci al înțelegerii, prieteniei, solidarității și ajutorului reciproc”, a adăugat președintele.
Pentru al patrulea an consecutiv, expediția bulgară va naviga spre Continentul Înghețat la bordul navei de cercetare „Sf. Chiril și Metodiu”. Primul grup de oameni de știință bulgari va pleca pe 10 noiembrie spre baza polară „Sf. Kliment Ohridksi”, situată pe insula Livingston.
O ceremonie solemnă va avea loc pe 1 octombrie la Silistra, pentru a comemora cea de-a 85-a aniversare a revenirii Dobrogei de Sud la Bulgaria, transmite BTA. Evenimentul va reuni reprezentanți ai autorităților locale și centrale, alături de cetățeni,..
Printr-o postare pe platforma „X” (fostul Twitter), premierul Bulgariei, Rosen Jeliazkov, a transmis felicitări președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, pentru rezultatele obținute la alegerile din țara sa. „Felicitări călduroase președintei Maia Sandu..
Bulgaria va dispune de propriile sisteme antidronă, care vor fi cumpărate de ministerul Apărării printr-un împrumut acordat prin mecanismul european de investiții în apărare SAFE, a explicat ministrul apărării, Atanas Zapryanov, într-un răspuns scris la..
Vicepremierii și miniștrii transporturilor din Bulgaria și Macedonia de Nord, Grozdan Karadjov și Aleksandar Nikoloski, vor semna astăzi Acordul privind..
Nava-fantomă VIVA 962 a schimbat cel puțin zece nume și numeroși proprietari înainte de a apărea, pe 1 noiembrie, în mod neașteptat în apropiere de Capul..