Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Dealul Țareveț se pregătește pentru două versiuni ale spectacolului „Sunet și lumină” în aceeași zi

Foto: BTA

Pentru prima dată în cei 40 de ani de istorie ai spectacolului audio-vizual „Țarevgrad Târnovo – Sunet și lumină”, pe dealul Țareveț din Veliko Târnovo vor fi proiectate ambele sale versiuni în aceeași zi, au anunțat reprezentanții serviciului de presă al administrației municipale. Pe lângă cunoscuta versiune populară de 16 minute, apreciată în întreaga lume, va fi difuzată și prima sa variantă originală, proiectată doar de câteva ori în anul 1985.

Evenimentul va avea loc pe 15 noiembrie, iar toți locuitorii și vizitatorii orașului Veliko Târnovo îl vor putea urmări din piața Țar Asen I, aflată în fața cetății medievale. Proiecțiile din seara de sâmbătă vor începe cu versiunea originală și vor continua cu varianta modernă, care a fost vizionată până acum de peste 7 milioane de spectatori de pe 5 continente.

Data de 15 noiembrie nu este aleasă întâmplător: în această zi, acum 40 de ani, zidurile cetății Țareveț au strălucit pentru prima oară în lumini, proiectoare, lasere și muzică impresionantă, povestind istoria ascensiunii și prăbușirii celui de-al Doilea Țarat Bulgar.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Rumen Spețov este candidatul propus pentru funcția de administrator special al Lukoil Bulgaria

Persoana nominalizată pentru funcția de administrator special al celor patru companii ale „Lukoil Bulgaria” este Rumen Spețov, a declarat ministrul economiei, Petar Dilov. „El îndeplinește toate cerințele legale”, a adăugat Dilov. Decizia a fost..

publicat în 14.11.2025 la 15:30

Medici bulgari efectuează controale de sănătate reproductivă în Albania

Albania și Bulgaria și-au unit forțele în numele nașterii unui copil în plus. În după-amiaza zilei de 7 noiembrie, au început primele controale gratuite de medicină reproductivă, conduse de specialiști bulgari, în orașul albanez Korçë — o regiune..

publicat în 14.11.2025 la 14:45

„Viața valorează mai mult decât like-urile”: a început campania care îi avertizează pe tineri să nu-și riște viața pentru fotografii periculoase

„Viața valorează mai mult decât like-urile”: este numele celei mai recente campanii lansate pentru a-i avertiza pe tineri să nu-și riște viața pentru fotografii periculoase. Inițiativa este lansată de una dintre companiile de transport al energiei..

publicat în 14.11.2025 la 11:30