Astăzi, șeful statului bulgar, Rumen Radev, s-a întâlnit la sediul președinției cu ministrul afacerilor externe și comerțului al Ungariei, Péter Szijjártó. Cei doi au discutat despre perspectivele Europei în ceea ce privește abordarea provocărilor cu care se confruntă în prezent. Péter Szijjártó se află în vizită în Bulgaria pentru o întâlnire cu președintele bulgar, a declarat serviciul de presă al președintelui.
Rumen Radev și Péter Szijjártó au convenit că restabilirea păcii în Europa prin mijloace diplomatice este o prioritate absolută pentru UE și singura modalitate de a asigura în mod durabil securitatea și stabilitatea continentului. De asemenea, ei au subliniat necesitatea unor acțiuni sistematice ale UE pentru a consolida competitivitatea Europei, precum și stabilitatea socială și economică a Uniunii. În acest context, ei au discutat despre acțiunile comune întreprinse de Bulgaria și Ungaria pentru a extinde conectivitatea regională, în vederea asigurării fiabilității lanțurilor de aprovizionare și a tranzitului resurselor energetice.
Editat de Miglena Ivanova
Publicat și tradus de Vlad Mitev
Foto: president.bg
Comisia Europeană a lăudat progresele înregistrate de Muntenegru în vederea aderării la UE Macedonia de Nord are nevoie de acțiuni decisive și reforme pentru a începe negocierile cu UE, potrivit raportului anual al Comisiei Europene privind..
În cadrul reuniunii lor, consilierii Consiliului Raional Taraclia au adoptat în unanimitate un apel adresat conducerii bulgare și europarlamentarilor bulgari. În document, aceștia își exprimă îngrijorarea cu privire la amenințarea lichidării..
Nu mă mir că a fost respins veto-ul președintelui legat de vânzarea activelor companiei Lukoil , pentru că chiar și pe o temă atât de delicată, serioasă și îngrijorătoare, nu au existat nici argumente, nici discuție”, a declarat vicepreședinta Iliana..
Sperăm că astăzi Bulgaria va primi o derogare de la sancțiunile SUA împotriva companiei ruse Lukoil, similară cu cea acordată Germaniei, pentru o perioadă..
Liderul partidului Continuăm Schimbarea”, Asen Vasilev, a descris numirea lui Rumen Spețov în funcția de administrator special la Lukoil drept „o glumă..
Comisia Europeană a suspendat temporar evaluarea preliminară a cererii Bulgariei pentru a treia plată în cadrul Planului național de redresare și..