„Condamnările pentru corupție la nivel înalt în Bulgaria, au fost până acum limitate. Este nevoie de un progres durabil în combaterea acesteia”, a declarat Comisarul european pentru justiție, Michael McGrath după reuniunea Consiliului UE pentru Afaceri Generale. Consiliul miniștrilor a discutat despre statul de drept în Bulgaria, Germania, Irlanda și Cehia, a transmis BTA.
Există încă lacune în regulile privind integritatea funcționarilor aflați în poziții de conducere înalte. Sunt necesare eforturi suplimentare pentru a asigura eficiența și independența Comisiei de combatere a corupției, a adăugat McGrath.
Bulgaria a reușit, în ultimele 10 luni, să recupereze întârzierile acumulate în ultimii 3 ani în reformele prevăzute în Planul de Redresare și Reziliență din 2022. Acest lucru a fost subliniat de ministrul justiției, Gheorghi Gheorghiev, care a participat la reuniune.
Președintele Rumen Radev a retrimis Parlamentului, pentru reexaminare, modificările legislative adoptate prin care vânzarea activelor companiei ruse „Lukoil“ în Bulgaria ar urma să se facă doar cu aprobarea prealabilă a Consiliului de Miniștri și cu un..
Partidul „Da, Bulgaria” (parte a „Bulgaria Democratică”) a definit bugetul pentru anul 2026 drept un „tsunami economic”. Deputatul Ivailo Mircev a afirmat cu fermitate că partidul se va opune proiectului atunci când acesta va fi supus dezbaterii în..
Bulgaria se bazează pe eforturile consulilor onorifici din întreaga lume prezenți în Bulgaria pentru a contribui la stabilirea de noi parteneriate în domeniile economiei, comerțului, inovării, educației și turismului. Bulgaria poate deveni mai vizibilă..
Bulgaria nu are condiții suplimentare din partea Statelor Unite pentru intrarea în vigoare a derogării de la sancțiunile impuse Lukoil, a declarat..
„Președintele Parlamentului nu are dreptul să se pronunțe în mod unilateral asupra unui referendum național” , reiese dintr-o decizie a Curții..