„Dialogul dintre angajatori și sindicate a fost restabilit. De mâine, la Ministerul Finanțelor, încep întâlniri în care vor fi clarificate toate detaliile. Statul stă în spatele fiecărui cetățean bulgar.”, a scris pe Facebook liderul GERB, Boiko Borisov, după ce guvernanții au retras astăzi proiectul bugetului de stat pentru anul viitor, pentru a-l revizui.
Borisov a informat că la această decizie s-a ajuns după o întâlnire la sediul partidului cu miniștri, cu reprezentanți ai organizațiilor patronale — Confederația Oamenilor de Afaceri și Industriașilor din Bulgaria și Camera Economică Bulgară — precum și cu liderii sindicali ai KТ „Podkrepa” și ai Confederației Naționale a Muncii (KNSB).
Vor fi relansate și grupurile de lucru, precum și Consiliul Național pentru Cooperare Tripartită. La consultările privind Bugetul 2026 vor participa reprezentanți ai celor patru partide care susțin guvernul.
Mai devreme astăzi, premierul Rosen Jeliazkov a declarat că guvernanții vor încerca să restabilească dialogul cu sindicatele și angajatorii și să ajungă la parametri macroeconomici ai bugetului care să fie satisfăcători pentru o mare parte a mediului de afaceri și a societății.
Tradus și publicat de Iulia Bahovski
La o întâlnire la Berlin cu Annette Kroeber-Riel, vicepreședinte pentru Afaceri guvernamentale și politici publice pentru Europa în cadrul Google, ministrul Guvernării E electronice, Valentin Mundrov, a declarat că parteneriatul dintre Bulgaria și..
Bursa de Valori din Bulgaria va fi parte din evenimentul EU-Chambers Business Chill with the Bulgarian Stock Exchange , organizat de Camera de Comerț Ungaro-Bulgară, care în prezent prezidează EU-Chambers în Bulgaria. Despre acest lucru informează BVB pe..
Societățile companiei petroliere ruse Lukoil vor continua să funcționeze cu deplină transparență, iar livrările de carburanți nu vor fi întrerupte. Acest lucru se afirmă într-un comunicat al firmei ruse, semnat de Rumen Spetsov, recent numit în funcția de..