Criticul de film român Marian Țuțui a editat în română un articol pe blogul româno-bulgar Podul Prieteniei în care privește spre cinematografia din Balcani și în special spre cea bulgară din vremurile noi. Țuțui observă că bulgarii au fost foarte inventivi în unele pelicule documentare, făcând haz de necaz, prezentând povești absurde, care folosesc umor negru și redau situațiile triste astfel încât să se elibereze de impasul emoțional.
Un exemplu foarte reușit de cinematografia documentară bulgară este pelicula ”Al cui este acest cântec?” de Adela Peeva. Ea arată cum același cântec popular este considerat în fiecare stat balcanic ca aparținând lui, cu un text în limba respectivă, și este imposibil de judecat care e sursa originară a cântecului.
Un alt exemplu de cinema documentară bună este filmul Gheorghi și fluturii al regizorului Andrei Paunov, care se ocupă de o clinică pentru oameni cu dizabilități mentale și de eforturile principalului său doctor de a găsi feluri de a îmbunătăți viața pentru oameni din adăpost.
De asemenea, pentru publicul român ar putea fi interesant filmul lui Kostadin Bonev despre soarta Sulinei, orășelul din Delta Dunării. Deși străin, Bonev a explorat Delta Dunării cu răbdarea unui pescar și, ca atare, a reușit să descopere esența micului oraș și să producă un alt documentar notabil, Europolis, orașul din Deltă (Europolis – gradăt na deltata, 2010). Filmul lui Bonev merită văzut împreună cu documentarele despre Sulina produse anterior de români: Porto Franco (Anca Damian, 2001) și Asta e (Thomas Ciulei, 2001). Filmul lui Bonev se bazează pe imagini de arhivă și interviuri contemporane care contribuie la o investigație aprofundată a locuitorilor care se simt uitați de autorități. Astfel, documentarul său devine mai obiectiv, în timp ce documentarele românești par prin comparație mai lirice.
Concluzia lui Țuțui:
”Prin urmare, cineaștii balcanici s-au orientat aproape inerent spre o viziune oximoronică și spre comedia neagră. Comedia neagră presupune umor derivat din subiecte considerate improprii și prea serioase pentru a fi tratate comic, cum ar fi moartea, războiul și sărăcia. Kusturica și alți regizori ex-iugoslavi, precum și bulgarul Dimitar Mitovski au dovedit că subiectele serioase pot produce umor, iar realitatea contrastelor balcanice poate fi redată stilistic prin oximoron. Evident, cineaștii și-au imaginat că disfuncționalitatea societăților în tranziție include forme ale absurdului pe care le pot sublinia prin ironie și umor. Românii au recurs cu succes la un stil cinematografic sever asemănător cu neorealismul italian, în timp ce bulgarii au fost, până acum, dornici să observe și mai puțin să inventeze și, prin urmare, viziunea lor cinematografică se caracterizează prin documentare impresionante. Nu întâmplător, unele dintre aceste documentare au același umor negru al filmelor de ficțiune ex-iugoslave.”
Foto: arhivă personală
Eleva bulgară din clasa a XI-a Aleksandra Atanasova se numără printre cei 27 de câștigători ai celei de-a 18-a ediții a Concursului european de traducere pentru elevi de liceu Juvenes Translatores, organizat de Direcția Generală Traduceri a Comisiei..
Care ar fi motivația în vremuri de crize politice, războaie, presiunea migranților și un viitor neclar pentru a visa la o universitate europeană unificată pentru film și media? O națiune educată și cultivată este mult mai greu de manipulat și mai..
Muzeul de Arheologie din Burgas expune pipe și tutun din Bulgaria medievală Pipele de la sfârșitul secolului al XVII-lea, al XVIII-lea și al XIX-lea și tradiția cultivării tutunului în Bulgaria sunt prezentate în cea mai nouă expoziție de la Muzeul de..
