Iuliana Ianeva a cucerit prima medalie de aur pentru Bulgaria la Campionatele Europene de lupte de la Zagreb, cu un categoric 10:3 în fața ucrainencei Alla Belinska, în finala categoriei 68 kg.
Ianeva a devenit campioană incontestabilă la Zagreb cu un avans categoric de 7 puncte în toate meciurile disputate împotriva rivalelor sale. Astfel, bulgăroaica a ajuns în finală, unde a întâlnit-o pe Belinska în așteptarea revanșei. Ucraineanca o învinsese în finală în urmă cu doi ani, când ambele au luptat la categoria 72 kg. Ianeva avea argint la Varșovia 2021 și bronz la Budapesta 2022 la 72 kg, iar acum a participat în competiție după ce a depășit o accidentare gravă.
În plin sezon estival, când numărul călătorilor în țară crește, prin intermediul unor site-uri neautorizate se vând vignete la prețuri ridicate, afișate în mod înșelător numai în euro, fiind solicitate și plata unor taxe suplimentare ridicate...
Cel mai mare târg internațional de frontieră din Balcani, în trecătoarea „Kadı Boaz”, a adunat din nou mii de bulgari și sârbi. Frontiera a fost deschisă timp de trei zile, între 18 și 20 iulie. Oamenii din comunitatea bulgară Salaș și din comunitatea..
În cadrul operațiunii „Orient Express”, vameșii de la punctul de frontieră Kapitan Andreevo au reținut o cantitate record de 205,9 kg de cocaină. Este cea mai mare cantitate de cocaină reținută la frontierele terestre ale Bulgariei, a anunțat centrul de..
Din cauza temperaturilor ridicate, în intervalul orar 13:00–21:00, până la finalul săptămânii, autoritățile vor restricționa circulația autovehiculelor cu o..
3 ore și 10 minute, 31 de piese și peste 40.000 de fani. Acestea sunt statisticile revenirii Guns N’ Roses la Sofia, pe 21 iulie, la Stadionul Național..
Inițiativa civică Justiție pentru Toți organizează în această seară un protest la Sofia sub sloganul „Afară cu Sarafov, omul lui Peevski!”. Protestul va..