În cadrul unei vizite de două zile a directorului Teatrului Național din Timișoara, Ada Hausvater, la invitația directorului Teatrului Național Vasil Vassilev din Sofia, au fost discutate posibilitățile de colabare dintre cele două instituții de cultură, în realizarea de proiecte și găzduirea reciprocă de spectacole.
Ada Hausvater a participat pe 5 iulie la spectacolul „Furtuna”, după care s-a întâlnit cu regizorul Robert Wilson și i-a adresat lui Vassil Vassilev, o invitație de a găzdui spectacolul în Timișoara, care este anul acesta, Capitală Culturală Europeană.
Ada Hausvater a rămas impresionată de sistemul mecanic al scenei mari a Naționalului din Sofia, realizată de compania Krupp-Mann, înființată în 1923. Ea a spus că atât clădirea Teatrului Mihai Eminescu din Timișoara, precum și cea a Teatrului Național din Sofia, au fost proiectate de arhitecții vienezi Ferdinand Fellner și Hermann Helmer. / MI
De azi, 10 iulie, încep reparațiile capitale la Podul Girgiu-Ruse, informează Agenția pentru Infrastructură Rutieră. Lucrările de construcție se vor desfășura zilnic, în timpul zilei, 10-12 ore pe zi, în funcție de specificul lucrărilor ce urmează a fi..
„Reparația principală a Podului peste Dunăre de la Giurgiu - Ruse, care va începe pe 10 iulie , va fi efectuată fără oprirea traficului. Podul nu va fi închis" , a anunțat Agenția pentru Infrastructură Rutieră în legătură cu afirmațiile false..
După aproape două luni de "Vara regală la Balcic", proiectul propus de Asociația Culturală Română DAR Development, care marchează centenarul construirii reședinței de vară a Reginei Maria în Palatul Balcic, este aproape de final. După expoziția de..