Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Creșterea economică accelerată este singurul factor care poate salva Bulgaria de la catastrofa demografică

În ultimii 10 ani, țara a pierdut 11,5% din populația sa

Foto: BGNES

Bulgaria a pierdut și continuă să piardă populație, și nu doar din cauza ratei scăzute a natalității, ci și pentru că mulți oameni părăsesc țara pentru a-și căuta norocul în altă parte.

În ultimul deceniu, țara a înregistrat cea mai mare scădere a populației din istoria sa modernă - 850.000 de persoane sau 11,5% din populație. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, populația Bulgariei se ridică acum la peste 6,5 milioane de persoane, iar în decurs de doar un an, țara a pierdut 35.000 de persoane. Mai mult decât atât, țara este, de asemenea, pe primul loc în topul statisticilor europene privind declinul negativ al populației. 

Tendința este din ce în ce mai puternică, viitorul se anunță tot mai sumbru, iar dacă nu se iau măsuri radicale, procesul va deveni ireversibil, spun specialiștii. Și chiar dacă avem o strategie demografică, elaborată în 2012 cu un orizont până în 2030, este de fapt un document gol-goluț, spune Valentin Suikov, președintele asociației Inițiativa Civică Bulgaria 2050. El spune că este nevoie de o reformă cuprinzătoare în toate sferele vieții publice și economice, și în primul rând în economie:

"Fără o creștere economică accelerată care să aducă Bulgaria, în decurs de un deceniu, la nivelul indicatorilor europeni medii ai unor criterii de bază precum produsul național brut, productivitatea muncii, veniturile medii, nu ne putem aștepta la o inversare a tendinței demografice", continuă Valentin Suikov. "Dar, pentru a ajunge la nivelul european în decurs de zece ani, trebuie să avem o rată de creștere de 7-8%. Din cele 850.000 de persoane pe care țara le-a pierdut în ultimul deceniu, 500.000 se datorează ratei negative de creștere, iar restul de 350.000 au emigrat pentru a-și căuta norocul în alte țări. Astfel încât procesele de migrație pot fi oprite doar dacă oamenii au venituri comparabile cu standardul de viață european."


92% dintre bulgarii cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani spun că își văd viitorul în Bulgaria, indică un sondaj reprezentativ realizat de JTN Research. În același timp, tinerii spun că nu vor fi de acord cu un salariu lunar de început mai mic de 1.600 de leva (818 euro), iar ulterior cu un salariu de 2.300 de leva (1.173 de euro). 49% dintre respondenți spun că, dacă există un loc de muncă adecvat disponibil, sunt gata să se întoarcă imediat în locul lor de naștere. Foarte mulți dintre ei consideră că Bulgaria face parte din UE.

"Bariera pe care o au mulți oameni din generațiile de mijloc - despre ici și colo - nu este deloc un lucru care îi preocupă pe tineri", comentează Danio Dimitrov, directorul general al companiei care a realizat sondajul, într-un interviu acordat BNR. "Lipsa de forță de muncă pe piața muncii devine din ce în ce mai evidentă", spune analistul și adaugă că acesta este motivul pentru care mai mult de două treimi dintre tinerii care au participat la sondaj spun că investesc bani proprii în calificare suplimentară.


Dar numai reforma economică nu va fi suficientă pentru a-i reține în țară - corupția generalizată, nedreptățile, calitatea educației, sentimentul de lipsă de perspectivă i-au împins pe mulți să emigreze.

"Vom continua să pierdem tineri pentru că, timp de decenii, Bulgaria nu a avut un ideal național", spune Valentin Suikov. "Nu avem o idee unificatoare care să ne ghideze, o țintă pe care să o urmărim ca națiune. Sarcina noastră - ca asociație - este să dezvoltăm o doctrină națională bulgară și, prin aplicarea acesteia, să căutăm o soluție cuprinzătoare la problemele pe care politicienii nu au fost în stare să le abordeze timp de decenii."

Un deșert antropologic - așa descriu experții în demografie regiunile în care infrastructura a fost păstrată, dar în care nu există suficienți oameni. Din nefericire, dacă nu se iau măsuri, acesta este genul de viitor pe care îl are în față regiunea de nord-vest a Vidinului - unde o treime din populație are peste 65 de ani. Și în acest caz, accentul se pune pe politica regională de prevenire a unei catastrofe demografice.


"Dacă companiile care nu numai că sunt înregistrate, dar și funcționează pe teritoriul regiunii sunt scutite de impozitul pe profit și sunt eligibile pentru preferințe atunci când solicită modernizarea, acest lucru ar avea un rezultat pozitiv", spune vicepreședintele Adunării Naționale Rosița Kirova. "Acest lucru ar crea locuri de muncă, dar ar păstra și locurile de muncă existente în prezent, mai ales dacă neplata impozitului este legată de obligația companiei de a continua să funcționeze timp de cel puțin 10 ani și de a angaja cel puțin un nou lucrător pe an în toată această perioadă. Dar, cel mai important, trebuie să existe o infrastructură rutieră, astfel încât bunurile fabricate să poată ajunge pe piață și, de asemenea, ar trebui căutat sprijin din partea statului pentru această regiune care este bolnavă de atâta timp."

Orice ar spune politicienii, cel mai exact barometru al atitudinii publice sunt oamenii care trebuie să suporte consecințele a ceea ce au făcut - sau nu au făcut - cei aflați la putere. Iată ce spun oamenii din Vidin:

"Fiul meu este la Sofia, aici nu există locuri de muncă. El este medic specialist. Spitalul este pe moarte, salariile sunt mizere. Cine o să vină aici?".


"În oraș trăiau 60.000 de oameni, acum poate că au rămas mai puțin de jumătate", spune o femeie din Vidin. Un bărbat din același oraș adaugă:

"Pensionari, funcționari publici, polițiști - și asta e tot ce a mai rămas."

Se vor întoarce vreodată tinerii?

"Niciodată", este categoric un localnic, iar un altul adaugă: "Tinerii nu se vor întoarce niciodată. Trebuie să existe locuri de muncă, salarii decente, pentru că am auzit pe ici, pe colo de salarii oferite care cu siguranță nu sunt suficiente pentru a ajunge la sfârșit de lună, darămite să ne gândim la un viitor. Nu văd nimic mergând înainte - dacă vine vreo companie în oraș, în timp aruncă prosopul și își mută afacerile în România sau în alt oraș mare."

"Și totuși, Vidin este un oraș atât de frumos", spune cu tristețe o doamnă în vârstă. "Un râu ca al nostru, un parc ca al nostru - nu sunt sigură că mai există ceva asemănător nicăieri în Bulgaria. Este atât de mult spațiu aici, totul este atât de verde, există pace și liniște. Dar când nu există locuri de muncă - ce poți face?".

Interviuri realizate de Angela Kamenova și Isabel Borisova, BNR-Vidin, Tanya Milusheva, programul Horizont, BNR

Text: Diana Tsankova

Tradus și postat de Vladimir Mitev

Fotografii: BGNES, BNR-Vidin




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Jesus Caballero a câștigat premiul Managerul Anului pentru 2024

Dacă criza politică continuă, beneficiile pierdute vor atinge un prag după care afacerile bulgare vor începe să piardă din competitivitate din cauza deficitelor tot mai mari în educație, sănătate, infrastructură, dezvoltare regională și demografie...

publicat în 05.11.2024 la 14:00

Institutul pentru Economie de Piață cere un deficit bugetar sub 3%

Ne îndreptăm spre varianta de a nu avea un buget adoptat rapid pentru 2025, a declarat pentru BNR Lăcezar Bogdanov, economistul șef al Institutului pentru Economie de Piață. În prezentarea bugetului de stat alternativ al institutului, cercetătorul a..

publicat în 04.11.2024 la 16:30

Centrala nucleară Kozlodui semnează un contract de engineering pentru noi capacități nucleare, cu Hyundai și Westinghouse

Un contract de engineering pentru construirea de noi capacități nucleare la situl 2 al centralei nucleare Kozlodui va fi semnat astăzi cu Hyundai și Westinghouse. Potrivit ministrului interimar al Energiei, Vladimir Malinov, contractul va permite ca,..

publicat în 04.11.2024 la 08:30