Unul dintre cei mai îndrăgiți cântăreți bulgari - Miro, începe un turneu național intitulat "Best of", care reunește cele mai mari hituri ale sale din ultimii 23 de ani. Concertele vor avea loc în șase orașe, prima dată fiind pe 11 august la Sozopol.
Toate melodiile vor fi aranjate și interpretate de trupa funk SoulBmoll. De asemenea, sunt prevăzute surprize pentru fani și apariții speciale ale diverșilor artiști invitați. Vor fi interpretate pentru prima dată câteva melodii noi - acestea vor face parte dintr-un viitor album, așteptat în septembrie.
Concertele vor începe cu piesa "De la bunul început", care este singurul titlu nou din albumul de compilație al lui Miro - "46", prezentat la sfârșitul lunii aprilie. Muzica și versurile sunt opera lui Miro, iar aranjamentul a fost realizat de SoulBmoll, Krum Gheorghiev și Ivan Ivanov. Piesa are participarea specială a Elenei Sirakova.
"Am creat cântecul într-un moment dificil pentru mine. Îmi tot spuneam: "asta va trece", "va veni momentul să mă simt bine" și am vrut doar să fac cea mai însorită și lipsită de griji melodie de care sunt capabil în colaborare cu muzicienii pe care îi respect", spune Miro.
Redactor: Diliana Traceva
Persoanele cu dizabilități mintale vor împărtăși perspectiva lor unică asupra patrimoniului arhitectural al Sofiei în expoziția fotografică „Povești arhitecturale din vechea Sofia”. Aceasta va fi vernisată la 1 noiembrie în Spațiul Cultural al Sălii..
Plovdiv Jazz Fest sărbătorește anul acesta a zecea aniversare cu un program, care la fel ca-n vara trecută, și acum în toamnă, include unele dintre cele mai mari nume din lumea jazzului. Ediția de toamnă va cuceri al doilea oraș ca mărime din..
Tur ghidat gratuit al Rezervației arheologice Abritus, organizat de Muzeul Regional de Istorie din Razgrad pe 30 octombrie cu ocazia închiderii sezonului turistic. Pe tot parcursul zilei, cei care doresc să exploreze vechiul Abritus vor fi însoțiți și..