Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Miro pleacă în turneul său "Best of" și pregătește un nou album

Foto: Miro (Official)

Unul dintre cei mai îndrăgiți cântăreți bulgari - Miro, începe un turneu național intitulat "Best of", care reunește cele mai mari hituri ale sale din ultimii 23 de ani. Concertele vor avea loc în șase orașe, prima dată fiind pe 11 august la Sozopol.

Toate melodiile vor fi aranjate și interpretate de trupa funk SoulBmoll. De asemenea, sunt prevăzute surprize pentru fani și apariții speciale ale diverșilor artiști invitați. Vor fi interpretate pentru prima dată câteva melodii noi - acestea vor face parte dintr-un viitor album, așteptat în septembrie.

Concertele vor începe cu piesa "De la bunul început", care este singurul titlu nou din albumul de compilație al lui Miro - "46", prezentat la sfârșitul lunii aprilie. Muzica și versurile sunt opera lui Miro, iar aranjamentul a fost realizat de SoulBmoll, Krum Gheorghiev și Ivan Ivanov. Piesa are participarea specială a Elenei Sirakova.

"Am creat cântecul într-un moment dificil pentru mine. Îmi tot spuneam: "asta va trece", "va veni momentul să mă simt bine" și am vrut doar să fac cea mai însorită și lipsită de griji melodie de care sunt capabil în colaborare cu muzicienii pe care îi respect", spune Miro.

Redactor: Diliana Traceva




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Cadru din film

Coproducție cu participare bulgară, printre nominalizările la Oscar

"The Man Who Could Not Be Silent Anymore/Omul care nu putea să tacă" este o coproducție cu participare bulgară, nominalizată la premiile Oscar. Filmul a fost coprodus cu Katya Trichkova de la Contrast Films și are șanse să câștige la categoria „Cel mai..

publicat în 24.01.2025 la 09:00

Experimentatorii Kazuhisa Uchihashi și Frank Gratkowski deschid Sofia Free Jazz

Legendele muzicii experimentale și ale jazzului neconvențional Frank Gratkowski (Germania) și Kazuhisa Uchihashi (Japonia) deschid la Sofia pe 23 ianuarie (joi) Sofia Free Jazz - noua serie a Festivalului Radiofonic Alarm Punk Jazz al Radioului Național..

publicat în 23.01.2025 la 09:30

Muzeul Național de Istorie prezintă descoperirile antice din Sezonul arheologic 2024

Muzeul Național de Istorie deschide astăzi expoziția „Situri antice, noi descoperiri. Sezonul arheologic 2024”. În 2024, muzeul a efectuat studii arheologice și cercetări de teren în 22 de situri în timpul cărora au fost descoperite peste 1.400 de..

publicat în 23.01.2025 la 08:45