În ultima zi a excursiei educaționale de cinci zile în Bulgaria, elevii școlii bulgare „Bulgarce” din Napoli, Italia, au vizitat situl arheologic Perperikon. Excursia a fost organizată de Ministerul Educației și Științei în cadrul Programului Național..
Devin – „orașul apei minerale”, este situat într-una dintre cele mai pitorești zone ale Bulgariei – ascuns în partea sud-vestică a celui mai întins munte bulgar, Rodopi, de-a lungul râului Vâcea. În împrejurimi se află zeci de obiective naturale și..
Construită în 1964, nava de pescuit Ceavdar a fost scufundată la o adâncime de 30 de metri în largul orașului Sozopol, de la Marea Neagră. Operațiunea, care a durat aproximativ o oră, a fost inițiată de scriitorul Mihail Zaimov și colaboratorii săi...
În Bulgaria nu există, în prezent, o instituție responsabilă cu verificarea și controlul atracțiilor extreme, a declarat ministrul Turismului, Miroslav..
La câteva zile după accidentul de parasailing din Nessebar, în urma căruia a murit un copil de opt ani, premierul Rosen Jelyazkov a însărcinat miniștrii și..