Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Cramele de vinuri din nordul Bulgariei își deschid porțile pentru turiști, pe 10 februarie

Harta Vinului - Ziua Porților deschise pt. Sf. Trifon Zarezan în Câmpia Dunării de Vest și Centrală
Foto: danubeplain.com

Cramele de vinuri din Câmpia Dunării de Vest și Centrală, își deschid porțile pentru vizitatori pentru prima dată sâmbătă, 10 februarie. Ziua a fost aleasă între 1 și 14 februarie, care sunt cele două date în care se sărbătorește Ziua Sfântului Trifon Zarezan. 

Sperăm ca acest tur viticol să devină un eveniment anual, a declarat pentru BTA Emi Marinova, proprietara unei crame de tip boutique, administrată de o familie, care se numără printre organizatori. Cele 20 de crame- organizatori ai inițiativei sunt incluse în Harta Vinului din Câmpia Dunării de Vest și Centrală. 

Aceasta include, de asemenea, Institutul de Viticultură și Vinificație din orașul Pleven (Plevna). 

"Facem această inițiativă într-o zi liberă, astfel încât mai mulți iubitori de vin să ne viziteze, să intre în crame, să le vadă, să afle mai multe despre producția de vin, despre soiurile de vinuri locale și internaționale și să le deguste", a adăugat Marinova. Pagina de Internet a hărții vinurilor https://danubeplain.com/ conține informații detaliate despre Ziua Porților Deschise și despre posibilitățile de a combina vizitele la mai multe crame.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Municipalitățile de pe coasta sudică a Mării Negre vor atrage turiști cu un produs comun

Ministrul Turismului, Miroslav Borșoș, s-a întâlnit cu primarii din municipalitățile de pe coasta Mării Negre și cu prefectul Burgasului pentru a contura o strategie comună de promovare a părții sudice a coastei Mării Negre și de creare a unui produs..

publicat în 01.08.2025 la 17:45

Afișe publicitare pentru turismul bulgar premiate

Juriul Trienalei Internaționale de Afișe de Teatru și Ministerul Turismului au acordat trei premii egale și 8 premii de încurajare pentru afișe turistice pe tema „Bulgaria”. Juriul, prezidat de prof. Bojidar Ionov, a evaluat 144 de afișe realizate de..

publicat în 01.08.2025 la 14:00

Pasagerul cu numărul un milion pe 2025 a fost întâmpinat la Aeroportul Burgas

Aeroportul Burgas a întâmpinat cu o ceremonie oficială pasagerul cu numărul un milion pentru acest sezon estival. Germanca Stefanie Cruzpe a aterizat pe 31 iulie cu un zbor din Leipzig. Cruzpe a declarat că este pentru prima dată în Bulgaria, unde va..

publicat în 01.08.2025 la 12:30