Parlamentul European a deschis la cererea autorităților belgiene, procedura de ridicare a imunității a cinci eurodeputați, printre care și fostul președinte al Adunării Naționale Nikola Minchev din „Obnovi Europa”, a transmis BTA. Cererea este legată de o anchetă privind suspiciuni de corupție, după ce autoritățile belgiene au început o verificare a informațiilor potrivit cărora compania chineză „Huawei” ar fi oferit cadouri europarlamentarilor pentru a-și asigura influență.
Eurodeputatul bulgar a declarat pentru corespondenta BNR Angelina Piskova că va solicita personal Parlamentului European să îi ridice imunitatea. El a fost implicat în scandal din cauza prezenței sale la un meci de fotbal, la care a fost invitat în loja companiei chineze de fostul său asistent Adam Muhhtar, care este în prezent anchetat pentru legături cu această companie. Minchev a primit asigurări de la Muhhtar că cei doi au fost invitați de un prieten și vecin al acestuia, al cărui copil sărbătorea ziua de naștere.
„Nu am nicio legătură cu activitățile ilegale ale acestor oameni și nu am de ce să-mi fac griji”, a declarat europarlamentarul, citat de BTA.
În cadrul unui briefing înainte de plecarea la summitul comunității politice europene de la Tirana, Albania, prim-ministrul Rosen Jeliazkov a mulțumit majorității pro-europene din Adunarea Națională. El a reamintit că toate guvernele din 1997 au urmat cu..
Până la sfârșitul anului, Bulgargaz va trebui să plătească 10 milioane de euro în plus în conformitate cu contractul cu Botas, din cauza indexării. Această informație a fost raportată de BGNES și confirmată de ministrul Energiei, Jecio Stankov. În..
Liderul partidului Renaștere, Kostadin Kostadinov, a declarat jurnaliștilor din Adunarea Națională că președintele Rumen Radev ar trebui să se adreseze Curții Constituționale cu privire la referendumul privind euro, a raportat BTA. Șeful statului bulgar,..
Bulgaria și alte 15 țări din Uniunea Europeană au trimis o scrisoare către Kaja Kallas, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri externe și politici de..