Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Parlamentul European decide dacă să ridice imunitatea lui Nikola Minchev și a altor patru eurodeputați

Никола Минчев
Foto: BTA

Parlamentul European a deschis la cererea autorităților belgiene, procedura de ridicare a imunității a cinci eurodeputați, printre care și fostul președinte al Adunării Naționale Nikola Minchev din „Obnovi Europa”, a transmis BTA. Cererea este legată de o anchetă privind suspiciuni de corupție, după ce autoritățile belgiene au început o verificare a informațiilor potrivit cărora compania chineză „Huawei” ar fi oferit cadouri europarlamentarilor pentru a-și asigura influență.

Eurodeputatul bulgar a declarat pentru corespondenta BNR Angelina Piskova că va solicita personal Parlamentului European să îi ridice imunitatea. El a fost implicat în scandal din cauza prezenței sale la un meci de fotbal, la care a fost invitat în loja companiei chineze de fostul său asistent Adam Muhhtar, care este în prezent anchetat pentru legături cu această companie. Minchev a primit asigurări de la Muhhtar că cei doi au fost invitați de un prieten și vecin al acestuia, al cărui copil sărbătorea ziua de naștere.

„Nu am nicio legătură cu activitățile ilegale ale acestor oameni și nu am de ce să-mi fac griji”, a declarat europarlamentarul, citat de BTA.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Președintele: Majoritatea se îndreaptă spre zona euro, dar îndepărtează Bulgaria de Europa

„ În frica ei de vocea cetățenilor bulgari în cadrul unui referendum privind pregătirea Bulgariei pentru introducerea euro în 2026, noua majoritate din parlament a încălcat astăzi Constituția și legile, folosindu-se de președintele Adunării Naționale..

publicat în 14.05.2025 la 09:30
Natalia Kiselova

Parlamentul bulgar nu va discuta cererea președintelui privind organizarea unui referendum privind euro

Președinta Adunării Naționale, Natalia Kiselova, returnează cererea privind organizarea unui referendum privind euro președintelui Rumen Radev, a informat NOVA. Surse ale BNR au confirmat informația. Adunarea Națională nu va discuta propunerea și nici nu..

publicat în 13.05.2025 la 16:15

Asociația Organizațiilor Patronale din Bulgaria susține aderarea Bulgariei la zona euro în 2026

Într-o poziție transmisă președintelui Rumen Radev, președintei Adunării Naționale Natalia Kiselova și prim-ministrului Rosen Jeliazkov, Asociația Organizațiilor Patronale din Bulgaria (AOBE) își exprimă sprijinul ferm pentru aderarea Bulgariei la zona..

publicat în 13.05.2025 la 15:30