Președintele KNSB, Plamen Dimitrov, a anunțat că este pregătit pentru proteste în cel puțin patru sau cinci domenii ale sectorului public, cu cereri de creștere salarială, a informat BNR.
Potrivit analizei sindicatului, în ultimii patru ani, salariul mediu în sectorul privat a crescut mult mai rapid decât în sectorul public. În timp ce creșterea în sectorul privat în perioada 2021-2025 este de peste 30%, în sectorul public aceasta este de doar 17%, a subliniat Plamen Dimitrov. ”În sectorul public, salariile sunt încă de 750-800 de euro, indiferent dacă este vorba de muncă calificată sau necalificată”, a spus el.
Dimitrov a mai spus că recentele proteste ale angajaților din transportul public, care au lăsat locuitorii Sofiei fără autobuze, tramvaie și troleibuze timp de șase zile, nu au avut caracter politic.
Redactor: Diana Țankova
Publicare în limba română: Vlad Mitev
Foto: BTA
Cel mai recent single al trupei Ostava, „Spomen” („Amintire”), se înclină spre introspecția caracteristică trupei, oferind o privire melancolică, dar ritmică, asupra a ceea ce urmează să vină din următorul lor album de studio. În timp ce piesa lor..
Mergând spre sud de Ivailovgrad, dăm peste unul dintre cele mai ciudate locuri din Bulgaria – bine ați venit în Mandrița! Fondat în secolul al XVII-lea de coloniști albanezi, acest sat din Munții Rodopi nu și-a păstrat doar limba, ci și clădirile înalte..
Este timpul să ieșim în fața poporului bulgar și să ascultăm ce are de spus – poporul bulgar spune „da” leului și „nu” euro-lui, spune că vrea să fie întrebat, a declarat din tribuna parlamentară președintele grupului parlamentar „Vazrazhdane”, Kostadin..
”Modificările legislative au fost elaborate ca răspuns la accidentele rutiere frecvente în care sunt implicate camioane”, a declarat Grozdan Karagiov,..
Este timpul să ieșim în fața poporului bulgar și să ascultăm ce are de spus – poporul bulgar spune „da” leului și „nu” euro-lui, spune că vrea să fie..
Mergând spre sud de Ivailovgrad, dăm peste unul dintre cele mai ciudate locuri din Bulgaria – bine ați venit în Mandrița! Fondat în secolul al XVII-lea de..