Președintele KNSB, Plamen Dimitrov, a anunțat că este pregătit pentru proteste în cel puțin patru sau cinci domenii ale sectorului public, cu cereri de creștere salarială, a informat BNR.
Potrivit analizei sindicatului, în ultimii patru ani, salariul mediu în sectorul privat a crescut mult mai rapid decât în sectorul public. În timp ce creșterea în sectorul privat în perioada 2021-2025 este de peste 30%, în sectorul public aceasta este de doar 17%, a subliniat Plamen Dimitrov. ”În sectorul public, salariile sunt încă de 750-800 de euro, indiferent dacă este vorba de muncă calificată sau necalificată”, a spus el.
Dimitrov a mai spus că recentele proteste ale angajaților din transportul public, care au lăsat locuitorii Sofiei fără autobuze, tramvaie și troleibuze timp de șase zile, nu au avut caracter politic.
Redactor: Diana Țankova
Publicare în limba română: Vlad Mitev
Foto: BTA
Marți, temperaturile minime vor varia între 12° C și 17° C, iar în Sofia vor fi de 12° C. În timpul zilei, vremea va fi predominant însorită. În jurul prânzului și după-amiaza, se vor forma nori cumulus și cumulonimbus, în special în munți și în..
În seara zilei de 1 iunie, la Vrața, a avut loc o ceremonie militară solemnă și un spectacol de artificii în memoria lui Hristo Botev, a detașamentului său și a tuturor celor care au murit pentru libertatea Bulgariei. Președintele Rumen Radev și..
Susținătorii menținerii levei în Bulgaria și după 2026, și Ministerul de Interne (MVR) au opinii diferite cu privire la numărul persoanelor care au ieșit sâmbătă, 31 mai, pe străzile orașelor bulgare. Organizatorii protestului, care a avut loc în Sofia..
Tinerii medici și asistenții medicali din șase orașe ies în această seară la al doilea protest național sub sloganul „Viitor în Bulgaria”, informează..
Susținătorii menținerii levei în Bulgaria și după 2026, și Ministerul de Interne (MVR) au opinii diferite cu privire la numărul persoanelor care au ieșit..
În seara zilei de 1 iunie, la Vrața, a avut loc o ceremonie militară solemnă și un spectacol de artificii în memoria lui Hristo Botev, a detașamentului..