Universitatea Angel Kanchev din Ruse dă startul primului tur academic cu bicicleta, un eveniment inedit desfășurat sub sloganul „Universitatea din Ruse – 80 de ani de cunoaștere și știință”. Inițiativa marchează două momente importante din istoria instituției: 80 de ani de la fondare și 70 de ani de sport academic în Ruse.
Startul oficial al turului a avut loc azi, marți, 18 iunie, la ora 8:30, din fața Rectoratului Universității din Ruse. Participanții vor parcurge un traseu de aproximativ 1.600 de kilometri, vizitând filialele instituției din Razgrad, Silistra, Taraclia (Republica Moldova) și Vidin. Turul este planificat să se încheie în aproximativ cinci zile.
Un punct simbolic important al traseului îl reprezintă filiala din Taraclia (Moldova), inaugurată oficial pe 24 mai 2025, consolidând astfel prezența academică a Universității din Ruse dincolo de granițele Bulgariei.
Evenimentul îmbină promovarea mobilității durabile cu spiritul universitar și este parte dintr-o serie de activități aniversare care evidențiază contribuția Universității din Ruse în educație, cercetare și cooperare internațională.
Vineri, temperaturile minime vor varia între 14° C și 18° C, iar în Sofia vor fi 15° C. Mâine va fi predominant însorit, cu o acumulare mai semnificativă de nori după-amiaza în estul Bulgariei, unde vor fi ploi și furtuni ocazionale. Vântul va fi slab..
La ordinul prim-ministrului Rosen Jeliazkov, până la sfârșitul zilei de vineri va avea loc o inspecție amănunțită a Ministerului de Interne și a Ministerului Sănătății în legătură cu moartea lui Iavor Gheorghiev, în vârstă de 36 de ani, a anunțat..
Mama bulgăroaică Mika Koleva și copiii ei au fost nevoiți să părăsească Irlanda de Nord după ce locuința lor din Ballymena, comitatul Antrim, a fost atacată de protestatari. „Asta mă face să vreau să plec de aici pentru a-mi salva copiii”, a declarat..
Încă nu avem euro, dar informația că s-ar putea să îl avem inspiră anumite entități de pe piață, a declarat premierul Rosen Jeliazkov la deschiderea..
Aeroportul „Vasil Levski” din Sofia a primit premiul ACI EUROPE „Cel mai bun aeroport din Europa” la categoria aeroporturi cu un trafic de 5-10 milioane..
Complexul centrala termică Marița-Est va furniza 50% din energia consumată de gospodăriile din Bulgaria. Acest lucru a fost clarificat în cadrul unei..