Cu doar 24 de ore înainte de eliminarea controalelor la frontiera dintre Bulgaria și România, 13 migranți ilegali au fost descoperiți de polițiștii de frontieră din Calafat, în timpul unei verificări de rutină a unui camion, duminică, 29 iunie, potrivit BTA, care citează Agerpres.
În jurul orei 4:15, un autocamion înmatriculat în Turcia, condus de un cetățean turc în vârstă de 34 de ani, a fost oprit în apropierea punctului de taxare Calafat-Vidin. Vehiculul transporta piese metalice cu destinația Olanda.
La control, autoritățile au găsit ascunși în compartimentul de marfă 13 străini care, potrivit propriilor declarații, sunt cetățeni sirieni și irakieni. Niciunul dintre aceștia nu deținea vize, permise de ședere valabile sau documente care să justifice scopul călătoriei în spațiul Schengen.
Migranții, alături de șofer și camion, au fost predați autorităților bulgare pentru continuarea cercetărilor.
Redactor: Ivo Ivanov
Tradus și publicat de Iulia BahovskiMilitari din Regimentul 101 Alpin al Forțelor Terestre ale Armatei Bulgariei și din Forțele Armate Române, desfășoară un antrenament alpin specializat în comun. În perioada 24 - 28 februarie, aceștia se vor antrena în mediu real, pe terenuri montane..
Podul Giurgiu-Ruse va fi închis complet traficului rutier, timp de 12 ore, în două intervale distincte din luna martie, din cauza lucrărilor de reparație, informează postul bulgar de televiziune BNT. Astfel, circulația rutieră pe podul care leagă România..
Bulgaria apreciază foarte mult relațiile excelente de bună vecinătate, prietenie și parteneriat cu România, în spiritul cărora am reușit să obținem aderarea deplină a ambelor țări la Schengen. Iată ce a declarat ministrul afacerilor externe, Gheorg..
În seara zilei de 30 iunie 2025, Orchestra Centrului Național de Artă Tinerimea Română , sub bagheta renumitului dirijor Cristian Mandeal, a susținut un..
Comisarul european pentru afaceri interne și migrație, Magnus Brunner, împreună cu ministrul bulgar de interne, Daniel Mitov, și viceministrul grec pentru..