Asistența medicală de urgență aeriană în Bulgaria va fi asigurată cu opt elicoptere, și nu cu șase, cum era planificat inițial, a declarat ministrul Sănătății, Silviu Kirilov, pentru jurnaliști. Șapte dintre acestea vor fi finanțate din fondurile Planului de redresare și durabilitate, iar al optulea – din fonduri publice, a transmis reporterul BNR Elena Beikova.
În prezent sunt disponibile trei elicoptere, iar până la sfârșitul anului așteptăm încă două, a spus Silviu Kirilov. Împreună cu vicepremierul Tomislav Donchev, el a prezentat reprezentanților Comisiei Europene primul heliport autorizat din spitalul universitar „Sfânta Ecaterina”.
Din cele 21 de heliporturi planificate, până în prezent au fost construite 14. Echipele care lucrează în prezent la aeronave sunt în număr de douăsprezece, dar se pregătesc și alți specialiști.
Tradus și publicat de Iulia Bahovski3 ore și 10 minute, 31 de piese și peste 40.000 de fani. Acestea sunt statisticile revenirii Guns N’ Roses la Sofia, pe 21 iulie, la Stadionul Național Vasil Levski, a raportat BTA. Nenumărate chitare au trecut prin mâinile lui Slash în timpul..
Inițiativa civică Justiție pentru Toți organizează în această seară un protest la Sofia sub sloganul „Afară cu Sarafov, omul lui Peevski!”. Protestul va începe în fața Palatului Justiției și va continua cu un marș către clădirea istorică a Adunării..
Din cauza temperaturilor ridicate, în intervalul orar 13:00–21:00, până la finalul săptămânii, autoritățile vor restricționa circulația autovehiculelor cu o greutate de peste 20 de tone în regiunea Ruse. Traficul camioanelor grele va fi interzis pe drumul..
În plin sezon estival, când numărul călătorilor în țară crește, prin intermediul unor site-uri neautorizate se vând vignete la prețuri ridicate, afișate..
Cel mai mare târg internațional de frontieră din Balcani, în trecătoarea „Kadı Boaz”, a adunat din nou mii de bulgari și sârbi. Frontiera a fost deschisă..
În cadrul operațiunii „Orient Express”, vameșii de la punctul de frontieră Kapitan Andreevo au reținut o cantitate record de 205,9 kg de cocaină. Este cea..