Orașul antic Nesebăr își va păstra statutul actual de sit al Patrimoniului Mondial pentru cel puțin următorii doi ani. Cu toate acestea, autoritățile bulgare vor trebui să îndeplinească o serie de recomandări, a declarat pentru BTA Anghel Mitkov, atașat la Delegația Permanentă a Republicii Bulgaria pe lângă UNESCO.
În cadrul celei de-a 47-a sesiuni a Comitetului Patrimoniului Mondial UNESCO, care a avut loc la Paris sub președinția Bulgariei, statutul orașului Nesebăr a fost revizuit fără dezbateri, alături de alte peste 20 de situri din Europa.
Editat de Ivo Ivanov
Publicat și tradus de Vlad Mitev
Foto: Primăria orașului Nesebăr
Uneori le măsurăm șederea pe acest pământ în zile, dar cu zborul lor eteric transformă un moment într-o amintire frumoasă. Muzeul Regional de Istorie Naturală din Plovdiv dedică Festivalul Fluturilor acestor creaturi efemere ale naturii. Festivalul va..
În perioada 19-21 septembrie 2025, Parcul Central din Pernik va găzdui prima ediție a Rakla Fest – un festival care va reuni tineri și vârstnici în numele râsului, artei și muzicii. Acest festival de teatru, circ, muzică și artă stradală va oferi un..
Ediția aniversară de 10 ani a Kapana Fest din Plovdiv începe pe 18 septembrie 2025 pe podul de peste strada Gladstone, potrivit echipei festivalului. Kapana Fest este un festival în inima orașului, care dă viață unui spațiu urban uitat din cartierul..
Ediția aniversară de 10 ani a Kapana Fest din Plovdiv începe pe 18 septembrie 2025 pe podul de peste strada Gladstone, potrivit echipei festivalului...
Uneori le măsurăm șederea pe acest pământ în zile, dar cu zborul lor eteric transformă un moment într-o amintire frumoasă. Muzeul Regional de Istorie..
În perioada 19-21 septembrie 2025, Parcul Central din Pernik va găzdui prima ediție a Rakla Fest – un festival care va reuni tineri și vârstnici în numele..