Sofia găzduiește, începând din această vară, primul muzeu dedicat exclusiv artei imersive din Bulgaria. Noul spațiu cultural, intitulat MINA, a fost inaugurat recent și propune vizitatorilor o experiență multisenzorială, combinând artă, știință și istorie antică prin intermediul tehnologiei de ultimă generație.
Potrivit BGNES, muzeul oferă proiecții spectaculoase la 360 de grade, o coloană sonoră originală și efecte vizuale 3D care transpun publicul într-o lume interactivă și captivantă. Programul cuprinde mai multe spectacole, desfășurate de miercuri până duminică.
Una dintre principalele atracții este expoziția dedicată lui Vincent van Gogh, în care vizitatorii pot pătrunde în universul emoțional al artistului, redat prin imagini imersive și sunet cinematic.
Modelul MINA a fost deja testat cu succes în România, unde muzeul a atras nu mai puțin de 700.000 de vizitatori de la deschiderea sa în 2023.
Tradus și publicat de Iulia BahovskiÎn cadrul turneului său în Bulgaria, Orchestra Strauss din Viena va concerta în această seară la Teatrul de Vară din Stara Zagora. Motivul turneului este împlinirea a 200 de ani de la nașterea lui Johann Strauss – regele valsului și una dintre cele mai..
Parcul-muzeu al prieteniei de lupta „Vladislav Varnenchik” va marca 90 de ani de la deschiderea Мausoleului regelui polono-ungar Vladislav al III-lea în Varna, anunță instituția. Pe 4 august vor avea loc două tururi tematice gratuite în muzeu. În cadrul..
Editura Pan prezintă expoziția „80 de ani de Pippi Șosețica”, dedicată faimoasei eroine cu părul roșcat, printr-o colecție de coperți ale tuturor edițiilor în limba bulgară ale cărților cu Pippi Șosețica. Evenimentul se desfășoară în Galeria în aer liber..
Unic nu numai în Balcani, ci în toată Europa – acesta este muzeul subteran al mineritului din Pernik, situat la aproximativ 30 de kilometri de capitala..