"Contractul dintre Bulgargaz și compania turcă Botaș este în întregime pentru rezervarea capacității terminalului de gaze și a rețelei de transport. Cu ajutorul acestuia nu furnizăm gaz rusesc", a dat asigurări ministrul interimar al Energiei, Rosen Hristov. În cuvintele sale, "Noi continuăm schimbarea" și "Bulgaria democratică" critică contractul deoarece acesta a fost semnat fără intermediarii numiți în timpul guvernării lor.
Hristov a mai spus că guvernul interimar lucrează deja la renegocierea termenilor Planului de redresare și reziliență pentru a preveni închiderea centralelor termale pe cărbune.
Companiile de stat bulgare și turcești Bulgargaz și Botaș au semnat un acord pe termen lung care va acorda acces la sistemul de transport turcesc pentru a transfera până la 1,5 miliarde de metri cubi (bcm) pe an de gaz natural lichefiat (GNL) în Bulgaria.
Pentru cel puțin încă doi ani, terenurile agricole din Bulgaria vor continua să se ieftinească. Datele asociației proprietarilor de terenuri agricole din Bulgaria arată că piața terenurilor agricole din Bulgaria este foarte fragmentată, iar cumpărătorii..
Peste 700 de specialiști din industria tech globală și din elita academică internațională participă în Bulgaria la unul dintre cele mai prestigioase evenimente dedicate criptografiei aplicate și securității cibernetice – Real World Crypto Symposium..
Construcția unităților 7 și 8 de la centrala nucleară Kozlodui reprezintă un pas esențial pentru asigurarea securității energetice a Bulgariei, a declarat premierul Rosen Jeliazkov în cadrul unei întâlniri cu o delegație a companiei „Hyundai Engineering..
Imaginile lui Paisie de Hilendar și ale Sfântului Ivan Rilski vor fi reprezentate pe monedele euro bulgărești Imaginile lui Paisie de Hilendar și ale..
Ministrul Energiei, Jecio Stankov, a participat la cea de-a zecea ediție a Forumului Economic Delphi din Grecia.”Bulgaria este un partener de..
Compania de proiect Kozlodui NPP - New Capacities, care lucrează la construcția noilor unități 7 și 8 ale centralei nucleare de la Kozlodui, a început..