Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Teatrul Naţional din Sofia poartă discuții de colaborare cu Teatrul Naţional din Timișoara

Foto: Teatrul Național Ivan Vazov

În cadrul unei vizite de două zile a directorului Teatrului Național din Timișoara, Ada Hausvater, la invitația directorului Teatrului Național Vasil Vassilev din Sofia, au fost discutate posibilitățile de colabare dintre cele două instituții de cultură, în realizarea de proiecte și găzduirea reciprocă de spectacole.

Ada Hausvater a participat pe 5 iulie la spectacolul  „Furtuna”, după care  s-a întâlnit cu regizorul Robert Wilson și i-a adresat lui Vassil Vassilev, o invitație de a găzdui spectacolul în Timișoara, care este anul acesta, Capitală Culturală Europeană.

Ada Hausvater a rămas  impresionată de sistemul mecanic al scenei mari a Naționalului din Sofia, realizată de compania Krupp-Mann, înființată în 1923. Ea a spus că atât clădirea Teatrului Mihai Eminescu din Timișoara, precum și cea a Teatrului Național din Sofia, au fost proiectate de arhitecții vienezi Ferdinand Fellner și Hermann Helmer. / MI




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Ordinul Meritul Cultural pentru dr. Lora Nenkovska, promotoare a limbii și literaturii române în Bulgaria

Pe 8 aprilie 2025, la Ambasada României din Sofia, a avut loc un moment cu adevărat special pentru cultura română și pentru relațiile româno-bulgare: Doamna dr. Lora Nenkovska – cercetător, traducător și lector de limba română la Universitatea „Sf...

publicat în 09.04.2025 la 12:30

Traficul rutier pe Podul de la Dunăre, oprit temporar din cauza lucrărilor de reparație

Începând de astăzi, de la ora 9:00, circulația autovehiculelor – atât ușoare, cât și de mare tonaj – pe Podul de la Dunăre, la granița dintre Bulgaria și România, va fi complet suspendată. Măsura este necesară pentru realizarea lucrărilor de reparație la..

publicat în 27.03.2025 la 09:30

Bulgaria și România au ajuns la un acord cu privire la regimul poliției transfrontaliere

Ministerele de Interne din Bulgaria și România au discutat la București despre noile provocări după eliminarea controalelor la frontierele terestre. Obiectivul este de a asigura trecerea fără probleme a persoanelor și a mărfurilor peste frontieră,..

publicat în 18.03.2025 la 08:30